Aceasta e marea întrebare a sezonului. La cum a început, ai paria pe roș-albaștri în lupta la titlu. Dar… FCSB nu este o echipă pe care să o judeci doar după criterii obișnuite, sportive. La FCSB trebuie luat obligatoriu în calcul și „efectul Becali”! Greu de cuantificat raportul de forțe! Sezoanele precedente au demonstrat că Becali își distruge propria creație fără urmă de regret. Sau de conștiență. Potența patronului la acest capitol pare nemărginită. Totuși, dacă cumva a reușit să creeze o echipă atât de bună încât să reziste până și atotputernicului distrugător? Pare o iluzie. Cei doi parametri sunt legați direct proporțional: cu cât e mai bună echipa, cu atât e mai răvășitor „efectul Becali”!
Cu bulgarii a mers. Deocamdată.
Ca să avem trei echipe calificate a fost nevoie de sclipirile unor fotbaliști mult peste media campionatului. Alibec și Djokovic, atât de diferiți între ei, converg spre câteva lucruri comune: experiență, valoare, asumarea rolului de lider.
La Sepsi nu poți scoate în evidență doar pe cineva anume, deși ar merita Ciobi. A fost un efort de echipă, una care îl include, cu voia dvs, ultimul pe listă, și pe Orban Viktor. La ce inflație e la Budapesta, măcar din diaspora fotbalistică să mai vină vești bune.
„Am fi fraieri să nu ne calificăm!” – spunea Alibec după o primă manșă cu Șerif Tiraspol, câștigată cu 1-0 și cu mult noroc. Până la urmă am fost fraieri, poate și din cauza lipsei de realism. ”Noi am avut noroc? Putea fi 2-0 sau 3-0 dacă nu rata Mazilu!” – spunea și Hagi după acea victorie șubredă. Da, dar putea fi și 1-2 sau 1-3 dacă Șerif nu rata ocaziile din partea secundă.
Farul a început sezonul la fel ca meciul decisiv de titlu cu FCSB. Timorată, dezorientată, cu reperele pierdute, cu un soi de uitare de sine. Atunci a revenit fără Alibec. Acum a fost nevoie ca Alibec să rezolve calificarea cu două goluri și o pasă de gol. Până la urmă, de asta mai e Alibec acum la Farul: să ajute echipa să prindă o grupă europeană și să negocieze mai bine la o previzibilă plecare.
De unde senzația de „lasă-mă să te las!”? Absolut inexplicabilă într-un meci decisiv pentru calificare, un obiectiv primordial al clubului.
La un moment dat, era deja 1-0 pentru gazde, Alibec primește o pasă de la adversar chiar în careul armenilor. Ar fi urmat o situație de unu-la-unu cu portarul. Dar Alibec greșește preluarea și marea ocazie se risipește instant. Nimic din nervii de altădată, parcă nimic nu s-a întâmplat!
Apoi, Alibec cade într-un duel, se accidentează la mână și rămâne întins pe gazon. Arbitrul face semn echipei medicale să intre pe teren. Cei doi oficiali ai Farului pătrund cu greu în cadru. Nici măcar nu mimează alerta! Merg la pas, de parcă era 3-0 pentru Farul și nimic nu mai conta!
A fost sloganul electoral al lui Klaus Iohannis: „România lucrului bine făcut!” Cu trimitere la rădăcinile sale nemțești care să împânzească România de seriozitate, civilizație, onestitate și responsabilitate. Bineînțeles că a fost un mare fâs, ca orice slogan electoral.
În România fotbalului, Sepsi pare exponentul lucrului bine făcut. Măcar la nivel public, Sepsi pune accent pe câteva lucruri care ne sunt străine de decenii bune: muncă, perseverență, discurs civilizat, consecvență, management decent, suporteri care fac curat în urma lor și multe altele.
Sepsi a urcat, tot vorba lui Iohannis, pas cu pas. Într-o comparație simplă cu Universitatea Craiova, club revenit în fotbal cam în aceeași perioadă cu înființarea lui Sepsi, covăsnenii sunt deja pe plus ca performanțe. Deși fără tradiție și fără suporterii Craiovei, Sepsi a luat Cupa și SuperCupa, la fel ca oltenii. Nici una dintre ele nu a luat titlul, dar Sepsi încă nu s-a făcut de râs prin Europa.
Știu, o să apară patrioții care să scoată în evidență faptul că e ușor să faci treabă când vine banul de la Budapesta. N-aș insista pe idee. Avem atâtea exemple de furtișaguri fotbalistice cu bani publici românești! Ne facem că le uităm? Avem un exemplu de lucru bine făcut din bani de la București sau de la autorități locale?
Echipa lui Mandorlini a ratat o șansă mare. Sigur că Demirspor era favorită, dar jocul consistent al CFR-ului a dat speranțe. Iar conjunctura superiorității numerice (o greșeală de arbitraj care ar fi trebuit să ne avantajeze) sporește dezamăgirea ratării unei calificări entuziasmante. CFR părăsește cupele europene, dar Mandorlini se prezintă cu un proiect foarte interesant. Cu achiziții care arată forță și valoare, cu un plan tactic variat care pune mari probleme adversarilor.
Încă mai cred că e o glumă. Nu am văzut declarația, am citit-o doar, preluată de site-urile românești. Așa că încă mai cred că e o vreo eroare de traducere în spusele despre faza golului calificării: „Sunt cu atât mai fericit cu cât a venit în urma unei acțiuni lucrate la antrenament. Am exersat asta chiar înaintea meciului cu CFR”.
Poate că turcii au exersat schema, doar că ea nu a reușit! Mai știi, poate că fotbalul total în care a trăit Kluivert exersează și devierile norocoase de la schemele nereușite! Urmează să aflăm și că Younes Belhanda, aflat la 30 de metri de poarta lui Sava, a exersat îndelung pasa la propriul portar.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER